Ziua Culturii Naționale – partea 1
Biblioteca Judeţeană „G. T. Kirileanu” Neamţ, în parteneriat cu Teatrul Tineretului, a omagiat vineri, 13 ianuarie 2017, de la ora 17.00 (în Sala Rotonda a Teatrului Tineretului) pe Mihai Eminescu, de Ziua Culturii Naționale. La evenimentul ce a avut ca dimensiune principală poezia românească, au participat scriitorii Ion Mureșan (Cluj Napoca), Ioan Moldovan (Oradea), Aurel Pantea (Alba Iulia), Liviu Ioan Stoiciu şi , Emil Nicolae (Piatra Neamţ), . Poeții și poezia au fost imortalizașți și în câteva portrete critice schițate de unul dintre cei mai importanţi critici români postbelici ,Al. Cistelecan (Târgu Mureş) și tînărul critic Adrian G. Romila, iar momentele muzicale susținute Marco Bălău și Armand Popa – chitară (elevi ai Liceului de Arte „Victor Brauner”, coordonaţi de prof. Iulian Stoica şi Leonid Ceobanu) au întregit atmosfera artistică a momentului.Adrian Alui Gheorghe, iniţiatorul şi moderatorul evenimentului: „E un eveniment, indiscutabil, să aduni atîţia poeţi importanţi la o manifestare, consider însă că Eminescu poate fi şi trebuie omagiat cel mai bine pe limba celor care slujesc exemplar limba română. Ion Mureşan a primit Premiul Naţional Mihai Eminescu în anul 2014, Ioan Moldovan, Aurel Pantea şi Liviu Ioan Stoiciu sunt nominalizaţi la premiul „Mihai Eminescu” din acest an, duminică va fi decis laureatul anului 2017, la Botoşani. Şi, vorba lui Constantin Noica, poezia este duhul limbii unui neam, dacă o limbă este incapabilă să mai producă poezie, limba acelui neam nu mai are nicio posibilitate de evoluţie. Ceea ce nu e cazul în ceea ce priveşte tânăra şi dinamica limbă română care are, în acest moment, una dintre cele mai interesante literaturi europene”.