Miercuri, 4 mai 2022, ora 17.00, Muzeul de Artă Piatra-Neamț sub egida Complexului Muzeal Național Neamț, deschide expoziția de pictură TRIPTYKON, cu participarea artiștilor bucureșteni Jan Albu, Matei Enric și Laurențiu Midvichi.

Proiectul celor trei artiști contemporani, prezintă un triptic expozițional în care fiecare discurs plastic, prin originalitatea și sinceritatea sa, coagulează un amplu spectacol vizual unitar, dar în același timp divers.

Absolvent al Universității Naționale de Arte București, Laurențiu Midvichi are o importantă activitate expoziţională, atât în țară cât şi în străinătate și este laureat al unui important număr de premii naţionale pentru pictură şi grafică.

Printre cele mai importante expoziţii se numără „Fibras de silêncio”, Clube Literário do Porto, Portugalia, 2010, Studii despre orbire”, Galeria Millennium, Lisabona 2013, ,,Organische Mechanisme”, FIVE PLUS Art Gallery, Viena, 2018, RETINARIUM”, Sala Brâncuşi – Palatul Parlamentului, București 2018 şi cea mai recentă, DESTRUCTURARE”, E.M. Art Gallery, Deva 2020.

„În epoca postumanului, în care o pandemie demonstrează nu doar fragilitatea oamenilor, ci și efectul de bumerang al mondializării, Laurențiu Midvichi pictează anatomii anonime, într-o degringoladă dramatică și imponderabilă (…)”.

Robert Șerban, scriitor

Cu peste 20 de expoziții personale și colective, cu lucrări în colecții particulare în țară dar și în Franța, Germania, Anglia, SUA, Israel, Jan Albu foloseşte în arta sa, istoria ca motiv. „Subiectele mitologice ancestrale se transformă în perspective, planuri ample, viziuni asupra destinului, adevărate confesiuni care tulbură profund“.

Mihaela Munteanu-Streck, curator

Matei Enric a participat la peste 50 de expoziții de grup și a organizat 11 expoziții personale, naționale și internaționale. A expus la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț în 2019, alături de Mircea Roman, Valeriu Mladin, Mirela Trăistaru și Daniel Crăciun. Dintre expozițiile importante amintim: “Teoria” la Galeria “Lascar Vorel” din Piatra-Neamț 2018, ,,Solve et Coagula’’, Galeria Alchemia 2013, ,,Gotic” din 2008, ,,Identități” din 2011 (unde a expus alături de Valeriu Mladin, Alma Redlinger și Roman Țolici), expoziții deschise în București. De asemenea, a expus la a cincea ediție a EU Open House (2011, Ambasada Română din Washington și Biblioteca din Cleveland Park, SUA).

„În pictura lui Matei Enric, personajele mitologice devin, pe măsură ce te apropii de ele, personaje ale prezentului imediat. Ele au puterea să-ți vorbească despre frică sau despre înțelepciune, despre curajul de a fi liber”.

Marina Roman, critic de artă

Expoziția poate fi vizitată în perioada 4 mai – 30 iunie, de marți până duminică, în intervalul orar 10.00 – 18.00.