Șase stații de încărcare a mașinilor electrice în Piatra-Neamț

Astăzi, 28.10.2019, primarul Municipiului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiul Piatra-Neamț”, la Agentia Fondului de Mediu.

Aprobat prin Hotărârile Consiliului Local Piatra-Neamț nr. 325/14.11.2018 și 329/24.10.2019, proiectul are valoarea totală de 1.390.256 lei, inclusiv TVA, din care finanțarea nerambursabilă de la Administrația Fondului de Mediu  este de 1.080.768 lei, reprezentând 90% din totalul cheltuielilor eligibile, in valoare de 1.200.853 lei. 

„Acest proiect este cuprins în Planul de îmbunătățire a eficienței energetice în municipiul Piatra-Neamț și în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Piatra-Neamț și reprezintă o măsură firească în contextul național și internațional actual. Ne dorim, astfel, să stimulăm achiziția de autovehicule electrice, cu efecte benefice asupra mediului în care trăim cu toții”, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Proiectul prevede instalarea unui număr de 6 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice, dintre care: 2 stații vor fi amplasate în parcarea din str. Dimitrie Leonida (incinta Pieței Centrale); o stație va fi amplasată în  bd. Decebal (parcare Winmarkt Petrodava); 2 stații vor fi amplasate în  parcarea din str. Bistriței (zona magazinului Carrefour) și o stație va fi amplasată în parcarea din str. Mihai Viteazul (Sala Polivalentă).