Măsuri suplimentare care se vor aplica începând cu 23 martie la nivelul municipiului Piatra-Neamț, pentru prevenirea infectării cu noul Coronavirus

 

În scopul prevenirii îmbolnăvirilor, primarul Dragoș Chitic a stabilit o serie de măsuri suplimentare, corelate cu prevederile Ordonanței Militare nr. 2/ 21.03.2020, ce urmează să se aplice în Piatra-Neamț începând cu data de astăzi, și anume:

 

  • În Piața Centrală și în piețele de cartier au rămas deschise doar spațiile comerciale care vând produse alimentare.
  • În clădirea Forum Center au rămas deschise doar spațiile în care funcționează serviciile publice, respectiv: Evidența Persoanei, Direcția Taxe și Impozite Locale, administrarea locuințelor și administrarea parcărilor de reședință.
  • Societatea Perla Invest a închis toate spațiile închiriate din clădirea de la plecare telegondola (gară) și de pe Cozla. Telengondola va rămâne oprită pentru o perioadă nedeterminată.
  • În ședința Consiliului Local de săptămâna aceasta vom aproba un set de măsuri fiscale care să vină în sprijinul operatorilor economici (persoane juridice sau fizice) care funcționează în imobile închiriate de la primărie, și care sunt afectați în această perioadă de măsurile impuse pentru a stopa răspândirea noului coronavirus. Măsurile cuprind reduceri sau scutiri de la plata chiriilor în funcție de gradul de afectare, prelungirea unor termene de plată etc.
  • Ședințele Consiliului Local Piatra-Neamț se vor desfășura online, fără prezența consilierilor locali în sala de ședințe.
  • La societatea Parking se introduce și posibilitatea de plată online, iar contractele care expiră se prelungesc automat pe perioada stării de urgență.
  • Direcția de Asistență Socială a Primăriei Piatra-Neamț continuă contactarea și deplasarea la domiciliul persoanelor vulnerabile, îndeosebi vârstnici, pentru a oferi sprijin în asigurarea de alimente, medicamente sau rezolvarea altor probleme cu care se confruntă. S-au încheiat parteneriate de colaborare pentru aceste acțiuni și cu asociații neguvernamentale care desfășoară activități în domeniul social sau civic.
  • Continuăm, de asemenea, livrarea hranei necesare persoanelor aflate în carantină sau în autoizolare, la cererea acestora.
  • Sumele de bani care au fost alocate în bugetul local pentru evenimente culturale sau artistice (gen Festivalul Dacic sau Sărbătoarea Curții Domnești), care au fost anulate, vor fi mutate pentru finanțarea unor parteneriate cu ONG-uri care derulează în această perioadă activități umanitare pentru combaterea coronavirusului (achiziție măști, materiale dezinfectante, mănuși, teste etc).

 „Trebuie să fim în alertă și să ne luăm toate măsurile necesare pentru a ne proteja.
Depinde mult prevenirea și limitarea infectării și de fiecare dintre noi. Respectați regulile de autoprotecție, evitați contactul direct cu alte persoane și nu ieșiți din casă decât dacă este absolut necesar.
Măsurile de igienă personală și respectarea  regulilor stabilite pentru evitarea infectării cu noul coronavirus reprezintă una dintre cele  mai bune soluții de evitare a infectării. Vă rog  să luați în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apelați pentru obținerea de informații legate de coronavirus linia TELVERDE – 0800. 800.358. Pentru situațiile medicale de urgență apelați 112.

Vă asigur că Primăria Piatra-Neamț este mobilizată la maximum pentru aplicarea la timpul potrivit și eficient a măsurilor necesare care să prevină infectarea populației, precum și pentru ajutorarea persoanelor vulnerabile. Sănătatea și siguranța cetățenilor reprezintă, în această perioadă, prioritatea zero pentru municipalitatea pietreană, orice altă activitate este trecută într-un plan secundar.
Împreună vom reuși! Va fi bine! Vă doresc tuturor sănătate!”
a declarat primarul Dragoș Chitic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Serviciul Comunicare