2019 este cel cel de-al 7-lea an în care Mihai Căldăraru, președinte al Asociației MicNews speră să poate aduce 100 de copii la mare. Sau poate mai puțini… rămâne de văzut de cât sprijin va avea parte…

Este vorba despre micuți care provin din familii sărace și care nu am văzut niciodată marea. Poate au văzut-o la televizor, dar nu s-au putut bucura cu adevărat de farmecul ei, de valuri, de nisip, de distracție cu alți copii.

În ultimii 6 ani, copiii care au venit la mare prin intermediul Asociației MicNews au fost din județul Ilfov. Anul acesta, Mihai Căldăraru vrea să aducă la mare copii din Moldova, mai exact din zona orașului Târgu Frumos.

Și acolo, la fel ca și în multe alte locuri din țară, sunt o mulțime de copii care trăiesc în sărăcie, iar pentru ei a ajunge la mare este un vis frumos. Pe care Mihai își dorește să îl îndeplinească.

El ne-a declarat că a demarat o campanie de strângere de fonduri dat fiind faptul că sunt necesare pregătiri minuţioase, deoarece este vorba de aproximativ 100 de copii şi totul trebuie organizat cu mare atenţie şi multă seriozitate.

Pentru a putea organiza această tabără, devenită tradiţie, conducerea asociaţiei este implicată în strângerea de fonduri şi îi roagă pe toţi cei care vor să ajute, să îi contacteze pentru eventualele sponsorizări.

Tabăra de vară pentru copii face parte din campania “Sărăcia Distruge Omenia”. Cei care vor să ajute, pot contacta Asociaţia MicNews la numerele de telefon: 0739.570.999 si 0724.713.999 sau pe pagina de Facebook a Preşedintelul Mihai Căldăraru

Reamintim că Mihai Căldăraru a crescut în diferite orfelinate din Bucureşti, nu cere bani și nu are nici beneficii de pe urma organizării acestor tabere.

De ani de zile, cu sprijinul TSD Constanța, copiii care au venit la mare prin Asociația MicNews au fost cazaţi la Vila Rândunica din Eforie Sud, care a asigurat atât cazarea, cât și trei mese pe zi.