Marţi, 3 iulie 2018, ora 19:00, Teatrul Tineretului

SEARA TÂNĂRULUI ARTIST NEMŢEAN

IOANA CONSTANTIN – PIPELEA – soprană (Irlanda)

La pian, DEABHLA COLLINS (Irlanda)

În program, lieduri şi arii din oratorii şi opere semnate de A. Vivaldi, F. Mendelssohn-Bartholdy, G. Puccini, L. Delibes.

IOANA CONSTANTIN – PIPELEA

Soprana Ioana Constantin – Pipelea este absolventă a Academiei Regale de Muzică din Irlanda (Royal Irish Academy of Music, Dublin), fostă Young Artist cu Northern Ireland Opera, Belfast. Ioana a studiat pianul la Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra-Neamţ, avându-i profesori pe Cosma Magdolna, Cristina Popa şi Iuliana Ceobanu; teoria muzicii şi-a însuşit-o cu prof. Ionel Ceobanu. Studiul vocii l-a început cu mama ei, prof. Gabriela Pipelea.

În perioada studenţiei a participat la cursuri de măiestrie la „Covent Garden”, „National Opera Studio London” şi „English National Opera”, cu artişti de renume precum: Dame Kiri Te Kanawa, Dame Ann Murray, Sir Thomas Allen, Brenda Hurley, Iain Burnside. Ioana a interpretat urmatoarele roluri de operă: Pamina (Mozart: Flautul fermecat) la „Lismore Opera Festival”, Vixen (Janacek: The Cunning Little Vixen) la Teatrul „Samuel Beckett”, „Trinity College Dublin” şi „Royal Irish Academy of Music”, Cupid (Handel: Semele) la „St. Werburgh’s Church in Dublin”, Emmie (Britten: Albert Herring) la „Project Art Centre Dublin”, Clorinda (Monteverdi: Il Combattimento di Tancredi e Clorinda) la „The Lyr Dublin”.

În genul vocal simfonic a interpretat partea de sopran solo în Simfonia a 4-a de Mahler, cu „Hibernian Orchestra” la „National Concert Hall Dublin”, sopran solo în oratoriul „Messiah” de Handel, cu Orchestra „Baroc” a Irlandei; a fost solistă în concertul B.B.C. Radio live cu „Ulster Orchestra”.

Este laureată şi finalistă a mai multor competiţii. Recent a câştigat bursa „Gerard Arnhold” oferită de „Wexford Festival Opera”, unde a interpretat rolul Fenitckai din opera „Risurrezione” de Alfano.

Proiectele viitoare includ: debutul cu „RTE National Symphony Orchestra”, concert difuzat live pe postul national de radio RTE Lyric FM şi rolul Michellinei în opera Il Bravo de Mercadante la Opera Naţională a Irlandei în cadrul festivalului internaţional de operă de la Wexford.

Dearbhla Collins s-a născut la Dublin. A studiat pianul în oraşul natal, la „Royal Irish Academy of Music”, dar şi la „Hochschule für Musik und darstellende Kunst” din Viena. S-a perfecţionat, studiind la Bologna cu Boris Pertushansky. Este apreciată ca fiind una dintre cele mai bune şi mai versatile muziciene din Irlanda. În cariera sa solistică a obţinut o serie de premii internaţionale.

Dearbhla Collins este una dintre cele mai bune pianiste din Irlanda. Doamna Collins este cel mai bine cunoscuta ca fiind acompaniatoare a genului de Lied, Art Song si Mélodie, interpretand alături de cântăreţi de renume. Dearbhla colaborează cu artişti, precum Dame Ann Murray şi Brigitte Fassbaender. Dearbhla Collins este vocal coach la „Royal Irish Academy of Music” din Dublin, „Universität für Musik”, Viena, şi „Beijing Central Conservatory”.

Dearbhla Collins este, de asemenea, directoarea artistică executivă a prestigiosului concurs internaţional de canto „Veronica Dunne International Singing Competition”. În octombrie 2017 a primit un doctorat onorific de la „National University of Ireland” pentru contribuţiile sale muzicale în Irlanda.

Împreună cu fratele ei, Finghin Collins, Dearbhla este directoare a „Dublin Song Series”, în parteneriat cu Sala Națională de Concerte („National Concert Hall”) și Galeria „Hugh Lane”, Dublin.

Începând cu anul 2007, a cântat alături de Ayllish Kerrigan pe scenele din Irlanda, Germania şi China.

De asemenea, recent a interpretat recitaluri cu renumita soprană germană Juliane Banse și baritonul german Benjamin Appl, la „National Concert Hall Dublin”, precum și recitaluri la Festivalul „Blackwater Valley Opera” şi „Great Music in Irish Houses”.

Între proiectele sale recente se numară un concert cu violoncelistul Nadege Rochat, la „Wigmore Hall”, Londra, concerte cu mezzo-soprana Angela Brower, precum și o înregistrare la Radio B.B.C. 3, cu soprana egipteană Fatma Said.

Are mai multe albume înregistrate alături de alţi solişti de valoare. Dinttre titlurile cele mai recente amintim: „Schoenberg & Bodley: Vocal Works” şi „I am Wind on Sea”.