Vacante Muzicale 2017 – Seara muzicii de cameră

De la ora 19:00, la Teatrul Tineretului, violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Horia Mihail au venit în faţa publicului meloman cu un program conţinând lucrări de Johannes Brahms şi Robert Schumann.

RĂZVAN SUMA

„Violoncelistul Răzvan Suma a fascinat publicul prin talentul, sensibilitatea şi inteligenţa sa.”Astfel caracteriza renumita publicaţie germană, „Das Orchester”, prestanţa tânărului violoncelist român – un mare talent muzical, o certitudine artistică a momentului. Prin repertoriul impresionant pe care l-a realizat în cele peste cinci sute de recitaluri şi concerte susţinute în turneele din Europa, America de Nord, America de Sud, Africa şi Asia, Răzvan Suma a dovedit o mare sensibilitate şi intuiţie muzicală, o tehnică performantă, redând impecabil – prin diversitatea sonorităţilor – specificul stilistic al fiecărei piese. Concursurile de mare prestigiu ca „Giovanni Batista Viotti” (Italia), “Markneukirchen” (Germania) sau „Villa de Llanes” (Spania) sunt doar câteva dintre cele mai importante premii câștigate de Răzvan Suma în participările sale la competițiile naționale și internaționale în cariera competițională începută chiar la șase ani. Născut în 1977, la Cluj-Napoca, urmează cursurile Liceului de muzică din oraşul natal, la clasa profesoarei Gabriela Todor. În anul 2000, obţine Diploma de licenţă a Academiei de Muzică din Bucureşti, la clasa maestrului Marin Cazacu. În 2002, studiază în cadrul programului “Artist Diploma” la Longy School of Music – Cambridge (S.U.A.), la clasa profesorului Terry King. Educaţia sa muzicală a fost armonios completată de cursurile de perfecţionare cu maeştrii Marin Cazacu, Arto Noras, Miklos Pereny, Radu Aldulescu, Aurel Niculescu, Mirel Ianovici, Herre-Jan Stegenga, Frans Helmerson şi de colaborările cu muzicieni de marcă, precum Justus Frantz, Maxim Vengerov, Cvartetul Borromeo, Silvia Marcovici sau Misha Katz. La rândul său, Răzvan Suma devine profesor asociat la Universitatea de Muzică Bucureşti şi este invitat să predea la cursuri de măiestrie prestigioase şi cu tradiţie. Devine, din anul 2008, solist concertist al Filarmonicii din Piteşti, alături de colegii săi din “Romanian Piano Trio” (Alexandru Tomescu şi Horia Mihail). Din 2010, este solist concertist al orchestrelor Societăţii Române de Radiodifuziune. După participarea sa la ediţia a XXXVII-a (2008), Răzvan Suma urcă pentru a doua oară pe scena “Vacanţelor Muzicale”.

HORIA MIHAIL

Pianistul Horia Mihail a debutat în oraşul său natal Braşov, interpretând, la vârsta de zece ani, „Concertul în Re major” de Haydn. De atunci, a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România, inclusiv cu Filarmonica „George Enescu“ din Bucureşti şi cu Orchestra Naţională Radio. După paisprezece ani de studii în România, cu prof. Stela Drăgulin, la Braşov, şi prof. Constantin Ionescu-Vovu, la Academia de Muzică din Bucureşti, Horia Mihail a urmat cursurile Universităţii din Illinois, unde a studiat cu Ian Hobson, obţinând diplomele de absolvire şi de masterat în 1995, după o perioadă de trei ani. „Subtilitatea ritmică şi articulaţia atmosferei şi a culorii sunetului au fost de un fel pe care această muzică (Prokofiev) o primeşte foarte rar“, se scrie în ziarul Boston Globe, după una dintre apariţiile sale. După ce a funcţionat o perioadă de trei ani ca lector universitar la Boston University, Horia Mihail a revenit la Braşov, în toamna anului 2002, ca solist al Filarmonicii şi membru al deja cunoscutei formaţii „Romanian Piano Trio”, alături de violonistul Alexandru Tomescu şi celistul Răzvan Suma, cu care a susţinut concerte de mare succes în ţară şi străinătate, inclusiv la Piatra-Neamţ (2007). În aprilie 2011, artistul a susţinut un turneu naţional de recitaluri solo cu un program integral Franz Liszt intitulat „Pianul călător – Pe urmele lui Franz Liszt”. Proiectele în care artistul a fost implicat în continuare, în fiecare an ce a urmat, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt „Pianul călător”, „Duelul viorilor”, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, „Flautul de aur”/„Flautul fermecat”, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi „Vioara lui George Enescu la sate,” alături de Gabriel Croitoru. În afara scenelor din România, în ultimii ani, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, München, Paris, Lisabona, Londra, în Danemarca, Germania, Ungaria, Spania,Bulgaria sau Republica Moldova, dar şi în Argentina, Chile, Statele Unite, China, Malayesia sau Japonia.