Sfântul Ilie este unul dintre cei mai importanți prooroci din Vechiul Testament. Sfântul Ilie este celebrat ca un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme de secetă.

Sfântul și marele Prooroc Ilie, înger întrupat în carne, a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide cerurile.

În cer, Sfântul Ilie cutreieră norii, fulgeră şi trăsneşte dracii cu biciul său de foc, pentru a-i pedepsi pentru răul pe care i l-au pricinuit. Şi, pentru că dracii înspăimântaţi se ascund pe pământ prin arbori, pe sub streaşina caselor, în turlele bisericilor şi chiar în trupul unor animale, Sfântul Ilie trăsneşte năprasnic, pentru a nu-i scăpa nici unul dintre ei.

Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie

În ajunul zilei, când este sărbătorit Sfântul Ilie, fetele se duceau noaptea pe ogoarele semănate cu cânepă, se dezbrăcau şi, goale, se tăvăleau prin cultură, apoi se îmbrăcau şi se întorceau acasă. Iar dacă în noaptea dinspre Sfântul Ilie ele visau cânepă verde, acesta era semn că se vor mărita cu flăcăi tineri şi frumoşi.

Femeile duceau în această zi busuioc la biserică, pentru a fi sfinţit după care, întoarse acasă, îl puneau pe foc, iar cenuşa rezultată o foloseau în scopuri terapeutice, atunci când copiii lor făceau bube în gură.

În această zi de sărbătoare, se duc poame la biserică și se dau de pomană pentru cei morți, căci până în această zi, nu se cade nimănui a mânca din ele, căci trebuie întâi să se dea de sufletul morților. Mărul este pomul Sfântului Ilie, de aceea nu se mănâncă mere până-n această zi.