Pictură Dumitru Bezem, poezie și marțișoare

Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ a găzduit  vineri, 23 februarie 2018, ora 16.30, în Sala Cupola, o nouă întâlnire prilejuită de bucuria sărbătorilor tradiționale de Dragobete și Mărțișor.
În decorul plin de culoare și optimism al florilor din viziunea plastică a pictorului Dumitru Bezem și al mărțișoarelor realizate în Atelierul de meșteșuguri „Elena Niță Ibrian“ din cadrul bibliotecii ,s-a povestit despre tradițiile de Dragobete și Mărțișor și despre forța binefăcătoare a simbolurilor și a poeziei ca destăinuire. Cu acest prilej a fost lansat volumul de poezii „Amintiri stinghere“ al autoarei nemțene Elisa Afemeii, în universul cărora ne-a introdus profesorul Mihai Merticaru. A recitat din versurile autoarei bibliotecarul și scriitorul Dan Iacob.
Întâlnirea a fost  armonizată cu melodii folclorice interpretate de Sorana Mihaela Dascălu, elevă la Liceul de Arte „Victor Brauner“ Piatra-Neamț.
Expoziția de pictură Dumitru Bezem, consacrată florilor, este oferită cu generozitate de familia de colecționari pietreni Elena și Vasile Pleșca, iar  decorul de mărțișoare tradiționale este creat sub îndrumarea meșterilor populari Maria Tamaș, Gabriela Pruteanu și Elena și Vasile Ciocârlan.
Moderatorul întâlnirii a fost  bibliotecara Cristina Roman-Popovici.