Tudor Arghezi – Niciodată Toamna…

Niciodata toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid așternut e  câmpul de matasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.

Casele-nșirate  ca niște ulcele
Cu vin îngroșat în fundul lor de lut,
Stau în țarmu-albastru-al rîului de soare,
Din mocirla carui aur am băut.

Păsările negre suie în apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeste, scuturînd în sus
Foile, -n azur.

Cine vrea să plîngă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul nențeles,
Si cu ochii-n facla plopilor cerească
Sa-si îngroape umbra-n umbra lor, în șes.