Ioan Deneș şi a început ziua la… şcoală!
Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș,aflat într-o vizită de lucru în județul Neamț, a fost în această dimineață la Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau”, din Vânători-Neamț.
În acest context, autorii manualului „Prin pădurile Neamțului”, au prezentat lucrarea elevilor. Totodată, specialiști ai Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva le-au arătat copiilor diferite semințe de arbori și le-au făcut o scurtă prezentare a modului cum acestea se recoltează, se sădesc, pentru împădurirea artificială, dar le-au explicat și cum se răspândesc acestea în mod natural în mediul silvic.
Cu ocazia evenimentului, copiii au avut prilejul de a adresa întrebări ministrului, arătându-se interesați de conservarea pădurilor și de modul cum acționează autoritățile pentru ecologizarea cursurilor de apă.
Ministrul Ioan Deneș le-a explicat elevilor câteva dintre măsurile legale prin care statul își protejează pădurea, inclusiv prin utilizarea tehnologiilor moderne, ca de exemplu Sistemul Informațional de Urmărire a Materialelor Lemnoase – SUMAL.
În ceea ce privește ecologizarea cursurilor de apă, ministrul le-a spus elevilor că societatea trebuie să acționeze pe două planuri. În primul rând prin conștientizarea populației, a fiecărui cetățean și a primăriilor în ceea ce privește depozitarea și colectarea deșeurilor menajere. Iar în al doilea rând, deși nedorit, aplicarea de amenzi celor care nu respectă legea.
Ministrul Ioan Deneș a fost însoțit de directorul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (RNP ROMSILVA), Gheorghe Mihăilescu, de directorul Direcției Silvice Neamț, Doru Gherghel, iar din partea autorităților locale, delegația a fost însoțită de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene. La liceu, delegația a fost întâmpinată de primarul localității Vânători-Neamț, Maria Petrariu, și de directorul instituției de învățământ.