Festivalul de Artă Populară „Lada cu zestre”, ediţia a XIII-a

Dacă e mai, e festival de artă populară la Piatra-Neamţ!
Conceput iniţial numai ca un târg de meşteri populari, evenimentul s-a
diferenţiat treptat de manifestările de profil din ţară prin complexitate, cuprinzând şi
lansări de carte pe teme de etnografie, conferinţe, expoziţii şi simpozioane. De
asemenea, în fiecare an am propus o temă nouă: civilizaţia lemnului, arta lutului,
arhitectura, arta religioasă sau copilăria în satul tradiţional, încearcând să refacem
astfel universul rural tradițional. În anul Centenar al Unirii noastre, specialişti de la
muzee renumite din ţară aduc în atenţie câteva monumente sau tradiţii din tezaurul
național, sub genericul

Patrimoniu etnografic românesc

Fiecare ediţie reprezintă pentru organizatori o provocare: să invităm alţi meşteri,
ceea ce devine din ce în ce mai greu pentru că, timp de 12 ediţii, o mare parte din ei a
trecut deja prin Piatra-Neamț. De aceea ne-am gândit ca de astă dată să participe, din
nou, cei mai apreciaţi din ediţiile precedente, dar şi să-i încurajăm pe tinerii care
lucrează piese de artă populară să-şi facă un renume. În acest an, cei peste 80 de
participanţi – reprezentând zone recunoscute pentru păstrarea tradiţiei, inclusiv din
Republica Moldova – vor expune piese reprezentative pentru domeniile artei populare:
port popular, textile de interior, ceramică, împletituri din diverse materiale, ouă
încondeiate, măşti, podoabe, icoane pe sticlă şi lemn, jucării din lemn, obiecte din os
sau instrumente muzicale. Valoarea lor va face, şi în acest an, destul de dificilă
misiunea juriului format din etnografi, care va propune premianţii. Se vor decerna
următoarele distincţii: Premiul pentru creaţie în arta populară şi Premiul pentru
promovarea artei populare, acordate de Consiliul Judeţean Neamţ, şi Premiul
„Neculai Popa”, iniţiat de Complexul Muzeal Judeţean Neamţ în memoria
renumitului creator popular de la Târpeşti.
În plus, anul acesta, Adunarea generală a Asociaţiei Meşterilor Populari din
Moldova se va desfăşura în cadrul Festivalului de Artă Populară „Lada cu zeste”.
Deschiderea oficială va avea loc vineri, 25 mai, ora 12, în prezenţa oficialităţilor
şi în acordurile ansamblurilor artistice „Dor vânătorean” şi „Floare de colţ” ale
Centrului pentru Cultură şi Arte ”Carmen Saeculare” Piatra-Neamţ.
Organizatorii festivalului – Consiliul Judeţean Neamţ, Consiliul Local şi
Primăria Municipiului Piatra Neamţ, Complexul Muzeal Judeţean Neamţ – vă invită
ca, timp de trei zile, să vizitaţi ”satul” din mijlocul oraşului şi să vă bucuraţi de ceea ce
este autentic în arta populară românească.

Muzeograf, expert în bunuri cu valoare etnografică,
Florentina Buzenschi