Caravana copilariei

Pe 1 Iunie, pe Platoul Curții Domnești din Piatra Neamț a domnit copilăria. Preț de câteva ore cei mici, dar și cei mari au avut parte de spectacole, dans, jocuri şi multe surprize. 1 iunie este prilej de a sărbători inocența și mirajul copilăriei, așa că zeci de prichindei au profitat de momentele plăcute și de evenimentele de pe Platoul Curții Domnești. La scena principală s-a cântat și s-a dansat, iar cei mici şi-au putut testa creativitatea desenând cu cretă colorată sau s-au luat la întrecere în diverse activități sportive. Țară țară vrem ostași!, Rațele și vânătorii sau Baba oarbă au fost doar câteva dintre jocurile copilăriei pe care  le-au încercat copiii. Părinții au fost la fel de entuziasmați că și copiii lor. Probabil și-au adus aminte cu nostalgie de zilele petrecute în fața blocului, când toată lumea se adună la joacă, pentru că 1 Iunie este ziua în care devenim toți într-un fel sau altul copii.

Monica Ghineţ