Direcția de Asistență Socială Piatra-Neamț, cu sprijinul Organizației Județene a Pensionarilor Neamț și a domnului prof. Constantin Vernica au organizat astăzi la Centrul Social pentru Persoane Vârstnice Pietricica un eveniment dedicat Centenarului Marii Uniri. La eveniment au fost invitați elevi ai Școlii Gimnaziale „Elena Cuza” și grupul vocal al Organizației Pensionarilor care au susținut momente artistice cu această tematică. Organizatorii au pregătit pentru persoanele vârstnice care beneficiază de serviciile acestui centru o expoziție de fotografie cu momente importante din perioada Marii Uniri și personalități marcante ale momentului. De asemenea s-au realizat și albume cu fotografiile cuprinse în expoziție ce au fost distribuite persoanelor din centrul social.
Primarul Dragoș Chitic a fost prezent la eveniment: „Iată că este deja a doua oară când ne întâlnim în ultimele 7 zile la un eveniment organizat la Centrul Pietricica, iar acest lucru nu poate decât să mă bucure. Asta înseamnă că personalul de aici își dă interesul să aveți cât mai multe activități și vă felicit și pe dumneavoastră că sunteți dornici și că participați de fiecare dată. Vă doresc multă sănătate și să fiți la fel de activi și de acum încolo! Le mulțumesc, de asemenea, Organizației Județene a Pensionarilor și domnului profesor Vernica pentru implicare și îi felicit pe elevii Școlii „Elena Cuza” pentru momentul deosebit pe care l-au realizat!”