Bicaz Kayak Fest

Adrenalină şi voinţa. Cu aceste două ingrediente caiaciştii din toată România au avut parte de  una dintre cele mai mari întreceri de profil din ţară, pe Lacul Izvorul Muntelui. Concursul de caiace a fost posibil datorită inițiativei unor oameni inimoşi, iubitori ai acestui sport  cu sprijinul Primăriei oraşului Bicaz.

Vremea bună a permis performanțe atât începătorilor, cât şi celor experimentați în acest sport. Cu toate acestea, condițiile specifice unui lac de munte i-a supus pe sportivi la efort susţinut şi numai cei  cu o bună pregătire fizică au reuşit să termine cursa, resul abandonând pe parcurs.

În concurs au fost înscrise peste 60 de echipaje, unii sportivi  au ales să participe la semimaratonul de 20 de kilometri, până în dreptul Pensiunii Lostriţa din Buhalnita, iar  cei mai experimentaţi au preferat maratonul, adică 40 de kilometri, până în comuna Ceahlău,la capătul lacului. Pentru mulţi dintre concurenţi acest concurs de caiace a fost  primul examen de anul acesta, dat fiind că sezonul estival abia a început.

Fie că au câștigat sau au pierdut, fie că au participat sau au fost doar spectatori, cuvintele de ordine ale zilei au fost voie bună și relaxare. Și vara este abia la început…