Primarul Dragoș Chitic și echipa liberală de la Piatra Neamț pregătesc pentru
următorii ani proiecte de investiții de zeci de milioane de euro din fonduri
europene în Piatra Neamț

”Avem în pregătire proiecte care vor aduce în orașul nostru în următorii ani câteva
zeci de milioane de euro în principal din fonduri europene. Proiectele vizează  modernizarea
căilor de circulație și a transportului public de persoane, realizarea de piste pentru bicicliști
și încurajarea utilizării bicicletei prin implementarea unui sistem de bike sharing. Vom
dezvolta prin aceste proiecte și conceptul de smart city prin implementarea unui sistem de
management inteligent al traficului, amplasarea de stații pentru încărcarea autovehiculelor
electrice, extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public, realizarea de parcuri
publice multifuncționale. Nu vor neglijate nici unitățile de învățământ. Sunt incluse în
proiecte de reabilitare , modernizare și dotări creșe, grădinițe, școli generale și licee”, a
declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.
Majoritatea proiectelor vor fi finanțate în cadrul POR și beneficiază de o finanțare de 98 % din
partea Uniunii Europene, contribuția municipalității fiind de 2 %.

”În ultima perioada avem aproape în fiecare săptămâna ședințe de Consiliu Local în
care aprobăm indicatorii pentru proiectele pregătite. Cea mai mare parte dintre ele au
termen de depunere 31 decembrie și din acest motiv ne preocupăm să realizăm
documentațiile și cererile de finanțare. Va urma o perioada de evaluare din partea ADR și
cel mai probabil în a doua parte a anului viitor se vor semna și contractele de finanțare
urmând că după parcurgerea procedurilor de licitație să începem și realizarea efectivă”, a
adăugat Drgoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.
În ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare vor fi pe ordinea de zi  trei proiecte importante
privind infrastructură de transport prin care vom reabilita și moderniza trei coridoare de transport
din oraș : B-dul Traian,/Piața Mihail Kogălniceanu,/B-dul Decebal , Strada Dimitrie Leonida / B-dul
9 Mai, și Strada Mihai Viteazu.

”Prin modernizarea acestor artere se vor realiza și piste pentru bicicliști, iar
fluidizarea traficului se va realiza prin implementare unui alt proiect complementar de
management inteligent al traficului. Toate aceste proiecte, prin implementarea lor vor avea
că rezultat dezvoltarea orașului Piatra-Neamț și creșterea gradului de confort pentru
pietreni”, a mai adăugat primarul Dragoș Chitic.
Pentru anul 2019 taxele și impozitele nu vor fi majorate iar gratuitățile la transport
pentru elevi și pensionari vor fi extinse
Echipa liberală de la Piatra Neamț a propus și va susține în Consiliul Local ca taxele și impozitele
pentru anul 2019 să nu fie majorate.

”Săptămâna viitoare vor fi aprobate în Consiliul Local taxele și impozitele pentru
anul 2019. Chiar dacă primăria nu stă foarte bine financiar din cauza creditelor contractate
în urmă cu 11-12 ani și a modificării aberante a legislației fiscale la nivel național de către
actualii guvernanți , consider că povara fiscală nu trebuie transferată pe umerii populației”,
a declarat Romel Bîrjoveanu, liderul de grup PNL din Consiliul Local .

Un alt proiect al echipei liberale de la Piatra-Neamț este acela ca din 2019 să fie extinse
gratuitățile la transport în municipiu pentru elevi , pensionari și alte categorii de persoane cu
venituri reduse.

”Am văzut că Urbtrans , asociația care gestionează transportul public de persoane
în Piatra Neamț și zona limitrofă a majorat tariful la transport. M-aș fi bucurat dacă ar fi
explicat această majorare că să înțelegem și noi de ce a fost necesar acest lucru. Vă
reamintesc că datorită faptului că există  Asociația de Dezvoltarea Intercomunitară
Urbtrans  tarifele de transport nu mai sunt stabilite de fiecare primărie în parte ci de
majoritatea membrilor asociației care astăzi este formată din reprezentanți  ai  PSD.
Reprezentantul Primăriei Piatra Neamț în ADI Urbtrans nu a votat proiectul de majorare
tarifelor de transport. Pentru a veni în sprijinul populației vulnerabile  echipa liberală de la
Piatra neamț va propune și susține că pentru anul viitor să extindem gratuitățile la
transport în municipiu pentru elevi , pensionari și alte categorii de persoane cu venituri
reduse. Am cerut deja o analiză pe cifre pentru a determina nivelul veniturilor pentru care
vom acorda această facilitate”, a adăugat Romel Bîrjoveanu, liderul de grup PNL din
Consiliul Local.
Printr-un proiect al echipei liberale de la Piatra-Neamț, patru locuințe de serviciu vor fi puse la
dispoziția medicilor de la Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ.

”Prin intermediul societății Locativ Serv, am demarat o acțiune de verificare a
locuinţelor de serviciu pe care primăria le-a dat unor instituţii publice din Piatra-Neamţ
pentru ca salariaţii acestora să poată locui în ele. La o primă verificare în teren dar şi la
instituţiile publice, am identificat un număr de 4 locuinţe, două în cartierul Precista, una în
Dărmăneşti şi încă una în cartierul Mărăţei, care, prin intermediul unei Hotărâri de Consiliu
Local, vor fi retrase şi redistribuite. Ne gândim că aceste locuinţe de serviciu ar prinde
foarte bine medicilor din Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ”, a mai spus Romel Bîrjoveanu,
liderul de grup PNL din Consiliul Local.

Prima etapă de ninsori din această iarnă

”Deszăpezirea în orașul Piatra-Neamț este asigurată de societatea Publiserv care
încă de vineri săptămâna trecută a intrat în regim de permanență pentru a asigura 24 de
ore din 24 intervenția pe străzi. Ziua cea mai grea a fost luni 19 noiembrie când ne-am aflat
și sub cod galben de ninsoare. Încă de la ora 3 dimineața utilajele au ieșit pe străzi pentru
împrăștiere material antiderapant și degajarea zăpezii. A fost o perioada a zilei , între ora
12.00 și 17.00 când circulația s-a desfășurat cu dificultate în oraș deoarece ninsoarea
continuă și abundentă a redus eficientă intervenției utilajelor. După ora 17.00 când
ninsoarea a stat carosabilul a fost curățat și s-a circulat în condiții foarte bune pe
majoritatea străzilor din oraș. Desigur că tot timpul este loc de mai bine și din acest motiv
am convocat marți dimineață la primărie un comandament de iarnă în care am analizat
cum s-a intervenit până la acel moment și am stabilit ce poate fi corectat pentru a fi mai
eficienți.
Am fost în contact permanent cu directorul societății Publiserv pentru a asigura o
stare cât mai bună a cailor de circulație din oraș. Au fost prezente pe străzi 13 utilaje dotate

cu lama și sărăriță deservite de personal organizat în schimburi pentru o intervenție
nonstop. A fost activat și dispeceratul de iarnă la care cetățenii au putut apela.  Acolo unde
au fost sesizări punctuale s-a intervenit cu promptitudine.
Din păcate nu pot spune același lucru despre drumurile din județ, eu personal am
primit numeroase semnale din zone ale județului unde drumurile erau aproape
impracticabile. Solicit Consiliului Județean și pe această cale să întrețină corespunzător
stradă Izvoare, drumul de acces spre cartierul Speranța,  pe care o are în administrare până
la modernizarea prin proiectul european. Este strada din Piatra Neamț cea mai intens
reclamată și în privința stării în care se află și în privința modului în care se asigura
deszăpezirea. De neînțeles pentru mine este și faptul că deși era cod galben de ninsori în
trei sferturi dintre județele țării iar  țară era sub nămeți, partidul de guvernământ avea cu
totul alte probleme; era în ședințe interminabile pentru a schimba miniștri incompetenți dar
care începuseră să aibă păreri personale cu alți miniștri și mai incompetenți  de la care se
speră că vor ascultă cuminți comenzile de la partid. Nu așa se conduce o țară mai ales când
oamenii au nevoie de autorități care să le rezolve problemele”, a încheiat Dragoș Chitic,
primarul municipiului Piatra-Neamț.