Complexul Muzeal Județean Neamț și Uniunea Artiștilor Plastici din România Filiala Piatra-Neamț vă invită la vernisajul expoziției de artă plastică a grupului “4 Plus” și invitații,  joi 22 August ora 17 la Muzeul de Artă din Piatra-Neamț. Prezintă scriitorul Emil Nicolae și pictorul Liviu Suhar.

“În urmă cu ceva timp am luat act de constituirea în spațiul cultural al Moldovei a unei noi grupări artistice, după modelul Grupului celor patru din perioada interbelică unde s-au manifestat
N.N.Tonitza, Ștefan Dimitrescu, Francisc Șirato, și Oscar Han, cu scopul de a realiza tabere de creație estivale într-o necesară solidaritate artistică și de a expune împreună. Mihail Gavril, artist originar din Antilești, localitate de lângă Fălticeni, a invitat alți trei confrați cu care împărtășește idealuri estetice comune spre a configura o grupare unită prin idealuri și afinități elective. Rodul acestor tabere de creație s-a împlinit în expoziții comune deschise la Suceava, Iași sau București având ca finalitate promovarea comună a imaginii despre creativitatea unui spațiu spiritual atestat prin celebrii antecesori trecuți de mult în conștiința națională.
Mihail Gavril, Dumitru Bostan Jr., Mihail Voicu, Niculai Moroșan, s-au reunit cu sentimentul solidarității de breaslă și al unor idealuri artistice cu dorința expresă de a fi împreună și de a rămâne
permanent diferiți. Nu au lansat vreun insurgent manifest estetic, fiecare simțind nevoia celuilalt, dar și pe aceea de a ramâne permanent singular în modul său de gândire și expresie. Expozițiile lor au dovedit oarecum paradoxal că numai atunci când ești impreună cu ceilalți poți fi cu adevărat singur. O solitudine împărtășită în dialogul cu fastul naturii moldave și al meditațiilor profunde. Genul proxim îi unește, diferența specifică îi individualizează.”

Valentin Ciucă